Numele karaoke-ului provine din cuvintele japoneze „vid” și „orchestră”. În funcție de context, karaoke poate însemna un tip de loc de divertisment, cântare pentru backtrack și un dispozitiv pentru reproducerea backtrack-urilor. Indiferent de context, întotdeauna ne imaginăm un microfon, o lumină puternică a ecranului cu subsurile și o atmosferă festivă. Deci, ce este karaoke-ul?

Nu există un răspuns specific la întrebarea când a apărut karaoke-ul pentru prima dată. Dacă vorbim despre cântarea pe muzică fără versuri, atunci încă din anii 1930, existau discuri de vinil cu back-track-uri, destinate spectacolelor acasă. Dacă vorbim despre un jucător de karaoke, prototipul său a fost proiectat pentru prima dată în Japonia la începutul anilor 1970, printr-o atingere magică a muzicianului Daisuke Inoue, care a folosit fundalurile în timpul spectacolelor sale pentru a se odihni rapid, menținând în același timp nivelul de răpire al publicului.

Japonezii au devenit atât de dornici de a cânta la culise, încât destul de curând a apărut noua industrie de producere a mașinilor de karaoke pentru baruri și cluburi. La începutul anilor 1980, karaoke-ul a traversat oceanul și a aterizat în SUA. În primul rând, i sa dat un umăr rece, dar după invenția jucătorilor de karaoke de acasă, a devenit cu adevărat popular. Articolul „Karaoke Evolution” vă va oferi mai multe informații despre istoria karaoke-ului.

Vocea cântăreței a călătorit printr-un microfon până la placa de amestecare, unde s-a amestecat și a pus pe backtrack. După aceea, a fost transmis împreună cu muzica către sistemul audio extern. Interpreții citeau subs de pe ecranul televizorului. În fundal, a fost redat un videoclip muzical original sau imagini produse în mod special cu un conținut neutru.